Florinel Coman a fost cât pe ce să se transfere la un club din Major League Soccer (MLS), însă Gigi Becali nu a dorit să accepte oferta pusă pe masă de clubul american, ofertă care includea și un salariu fabulos pentru fotbalistul lui FCSB.
Giovanni Becali, impresarul atacantului de la FCSB, a dezvăluit că reprezentanții clubului Orlando City, unul dintre cele mai importante din MLS, i-au oferit patronului FCSB 8 milioane de dolari și 50 de procente dintr-un eventual transfer.
Totul s-a întâmplat în vara anului trecut, când echipa roș-albastră a suferit teribil din cauza pandemiei de coronavirus și a ratat orice obiectiv, inclusiv adjudecarea titlului de campioană și accederea în competițiile europene.
Acum, Giovanni Becali, fostul impresar al lui „Mbappe” Coman, dezvăluie că Gigi Becali a refuzat oferta colosală din partea lui Orlando City, cerând mai mulți bani. Dacă înțelegerea se realiza, Florinel Coman urma să primească 1 milion de dolari pe an.
„Cât timp a pierdut băiatul ăsta din cauza accidentării, aproape doi ani… Uite, aici, în biroul din fața noastră, am avut ofertă de la un club american, din Orlando. A venit directorul general, un brazilian, l-am chemat și pe Coman. Ofereau 8 milioane de dolari și 50 la sută! Era deja pandemie, deci vorbim de acum un an și câteva luni. Vara lui 2020. N-a vrut Gigi! Coman lua 1 milion de dolari pe an! Asta e! Acum îi trebuie sănătate și să revină în formă, are doar 23 de ani”, a spus Giovanni Becali, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER